Cine suntem noi
Atelierul de Pânză este una dintre întreprinderile sociale ale asociației Viitor Plus – pentru oameni și natură. Acest program a luat naștere în 2009 din dorința de a contribui, pe cât posibil, la găsirea unor soluții prietenoase cu mediul care să înlocuiască clasica pungă de plastic. Principalele produse pe care le realizăm sunt: sacoşele reutilizabile din bumbac 100%, (netratat, nevopsit, neînălbit), măștile reutilizabile, diverse produse create din materiale textile pre-producţie (care astfel prind o nouă viață), iar din toamna lui 2021 mai adăugăm la portofoliul nostru și colecția de sacoșe din bumbac reciclat.
Din 2014, avem statut de unitate protejată autorizată de către Ministerul Muncii, ceea ce înseamnă că minim 30% dintre angajaţii noștri sunt persoane cu dizabilităţi, cărora le oferim un loc de muncă demn, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților atelierului.
De asemenea, este important de amintit aici și faptul că suntem membrii fondatori RISE (Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție prin Activitate Economică).


Websites in professional use templating systems. Commercial publishing platforms and content management systems ensure that you can show.

Brooklyn Simmons
BARONE LLC

Echipa noastra

Iana Curosu

Mihai Zurlea

Cristina Watson
